Prin atelierul de cercetare asupra patrimoniului construit din București s-a urmărit integrarea studenților în activități nonformale, multidisciplinare, încurajând colaborarea dintre domeniul Istoriei și cel al Arhitecturii, susținând învățarea prin implicare. Echipele formate din câte doi studenți din domenii diferite au realizat un studiu ce prezintă două perspective asupra patrimoniului construit din București în timpul regimului comunist: cea arhitecturală, care propune explorarea clădirilor de patrimoniu care au supraviețuit regimului comunist și a căror istorie a fost deturnată și cea istorică prin care au fost puse în lumină destinele proprietarilor acestora, condamnați, exilați sau marginalizați de regim. Studenții s-au familiarizat cu provocările care apar în timpul unei cercetări și cu modul de lucru din instituțiile de profil, prin vizite de lucru la Arhivele Naționale ale României sau biblioteca Uniunii Arhitecților din România. Prin intermediul turului ghidat în diverse zone ale Capitalei, aceștia au avut prilejul de a descoperi importante clădiri de patrimoniu șii poveștile foștilor locatari ai acestora. Atelierul a fost facilitat de trainerii Irina Tulbure-Moldovan și Luciana Jinga care au îndrumat participanții în parcursul lor de cercetare și realizare a studiilor.
Locuința Alice Mihail Sturdza
Locuința din Aviator Căpitan Demetriade 27 îi aparținea lui Mihail Sturdza, iar după căsătoria cu Alice a devenit și domiciliul acesteia. Alice s-a căsătorit cu Mihail Sturdza în 1923, iar din actele de divorț reiese că locuința din Aviator Căpitan Demetriade 27 îi aparținea doar lui, întrucât se menționează că la căsătorie cei doi au semnat clauza de separare a bunurilor. În ceea ce privește arhitectura casei, trebuie menționat că aceasta nu mai există în prezent, astfel că nu putem să analizăm pe baza a ceea ce vedem și nici imagini nu am reușit să identificăm. Totuși, având în vedere cine este arhitectul său și care este stilul în care au fost construite majoritatea clădirilor pe care le-a proiectat, putem să avem în vedere ipotezele că era construită fie în stilul Renașterii franceze, fie în stil neoromânesc, fie în stil modernist.
Alice Sturdza, Wikipedia
Mihail R. Sturdza (România Culturală)
Imobilul Argetoianu
Proiectat de arhitectul Alexandru Crivez, proaspăt venit de la Paris, imobilul este construit într-un modernism influențat de art deco-ul specific imobilelor de raport ale Bucureștiului interbelic. Planul urmează forma parcelei, definită de Bulevardul Lascăr Catargiu, Strada Povernei și Strada Viișoarei, păstrând o curte de lumină de unde se face și accesul secundar în clădire, pe o scară de serviciu, conectată cu holul și scara principală la fiecare 2 etaje. Compoziția orizontală este susținută prin balcoanele generoase și retrageri succesive la ultimele etaje, aliniate cu strada. Orizontalitatea este întreruptă local de marcarea colțurilor, printr-un volum vertical care generează o continuitate a spațiului străzii și mediază reglementările diferite de înălțime ale străzilor.
Constantin Argetoianu (ANR)
Fondul Constantin Argetoianu (ANR)
Moara lui Assan
Pentru construcția propriei case, Bazil Assan colaborează cu arhitectul vienez Marcel Kammerer. Acesta îl descrie pe comanditar ca fiind „un om care a călătorit mult în lume, a văzut multe și este profund influențat de cele mai recente tendințe din arhitectură” . Toate elementele care l-au impresionat în călătoriile sale aveau să se regăsească în casă, aceasta devenind un „portret” al său. Astfel, casa ajunge să uimească bucureștenii prin arhitectura Secession, care nu patrunsese încă în teritoriu. Volumetria rectangulară, cu fațada albă și finisaje albastre, o fac să fie numită „casa de porțelan” . După spusele lui Kammerer, Bazil Assan era „un client cum și-ar dori orice arhitect, așa ar putea crede cineva. Receptiv la artă până în cele mai mici detalii, stimulant, co-creativ etc., dar, ceea ce pare să fie inseparabil de astfel de naturi, extrem de încăpățânat. Cel puțin, eu nu am reușit să merg pe drumul pe care l-aș fi dorit. Casa ar fi fost altfel, poate atunci eu aș fi fost mulțumit și el nu. Nu știu ce ar fi fost mai corect.”. În prezent, casa nu mai poate fi văzută, fiind demolată împreună cu alte clădiri pentru construcția Teatrului Național București.
Gheorghe G. Assan.
Fabrica Assan (Bucarest en 1906)
Hotel de M.G. Assan, vedere din grădină, Bucarest en 1906 Fotografie din gradină, 2024
Palatul Băncii Chrissoveloni
Familia Chrissoveloni, originară din Grecia și stabilită în România în secolul al XIX-lea, a devenit una dintre cele mai prospere și respectate familii de bancheri din Europa de Est, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică a țării cu ajutorul Băncii Chrissoveloni. Fondată la sfârșitul secolului al XIX-lea, banca a fost recunoscută pentru administrarea sa eficientă și pentru sprijinirea proiectelor de infrastructură și industrializare, jucând un rol crucial în modernizarea economiei românești. În perioada interbelică, Banca Chrissoveloni a atins apogeul, fiind lider în sistemul financiar românesc. După instaurarea regimului comunist, banca a fost naționalizată, iar familia a pierdut controlul asupra acesteia. Totuși, după 1989, membrii familiei au încercat să recupereze proprietățile și să păstreze vie memoria instituției.
Colaj Cărturești Carusel
Fațata principală a Palatului Chrissoveloni (bnr.ro)
Cărturești Carusel (Archdaily)
Vila lui Dinu Brătianu
Pe Calea Dorobanți, la numărul 16, se păstrează casa lui Constantin (Dinu) I.C. Brătianu, situată într-o zonă preponderent rezidențială, fiind clasată ca monument istoric cu valoare locală în anul 2009.
Parcela este situată în Estul drumului denumit în 1831 „Calea Herestreului”, caracterul zonei la acea vreme fiind unul periferic, cu un fond construit rarefiat. Urbanizarea acestui spațiu al periferiei a început în anul 1866 , când s-a definit o nouă arteră majoră a orașului ce va purta numele de Calea Dorobanți din anul 1899. Imobilului de pe Calea Dorobanți numărul 16 îi sunt asociate două personalități marcante ale societății românești și anume: cea a proprietarului inițial, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu, și cea a arhitectului care a realizat proiectul clădirii, Petre Antonescu, arhitect remarcabil al generației sale care a lăsat societății românești un număr impresionant de clădiri publice, dar mai ales clădiri rezidențiale, printre acestea aflându-se toate reședințele familiei Brătianu, atât din București, cât și din județul Argeș.
Frații Brătianu (Colaj realizat de Sorana Gurău și Ioana Diana Urea)
Poză de epocă cu locuința lui Dinu Brătianu (Clădiri. Construcții, proiecte și studii, 1963)-Edit
Planul casei lui Dinu Brătianu (Clădiri Construcții, proiecte și studii, 1963)
Casa Malaxa
Nicolae Malaxa a fost unul dintre cei mai importanți industriași români, dar și o personalitate de seamă în perioada interbelică a României. Acesta s-a născut în data de 10 decembrie 1884 la Huși, în județul Vaslui și provenea dintr-o familie de aromâni. A urmat studiile la Facultatea Politehnica din Germania. Întors în țara, a avut un parcurs impresionant pe plan profesional, fiind cel care în anul 1921 înființează un atelier de fabricare de material rulant. Nicolae Malaxa și-a extins afacerile continuu în timpul vieții sale, iar în 1923 pune bazele unei uzine. Casa Malaxa este o construcție neoromânească, care se distinge printr-un turn de colț și un acoperiș mare, acoperit cu țiglă smălțuită verde. Fațada este decorată cu numeroase detalii sculpturale, cum ar fi coloanele bogat ornamentate și profilele elaborate, care reflectă eleganța și meșteșugul specific acestui stil arhitectural. A fost echipată cu cele mai avansate inovații tehnologice disponibile la acea vreme: lift interior, instalații de aer condiționat, sistem de încălzire (centrală și calorifere) și acoperiș glisant.
Nicolae Malaxa (cutiacuvechituri.wordpress.com)
Fabrica de țevi Malaxa (Arhitectura-1906.ro)
Arhitectura Casei Malaxa (Arh. Andrei Mărgulescu)
Plan imobil (Clădiri, construcții, proiecte și studii, 1963)
Vila Nedioglu, strada Roma 63
Vila Nedioglu din Strada Roma 63 a fost proiectată între 1935-1936 de Horia Creangă. Elegantul imobil de dimensiuni reduse avea trăsături reprezentative pentru arhitectura modernă: claritatea și raționalitatea organizării spațial-funcționale, conformarea clădirii sub forma unei articulări de volume simple, întrepătrunse. Imobilul este un adevărat model al mișcării moderne, reprezentativ perioadei interbelice, prin care exteriorul vorbește despre o regula de compoziție bazată pe simplitatea formelor și a decorației. Cu toate acestea, interiorul, organizarea apartamentelor, ține mai degrabă de un soi de locuire autohtonă care se regăsește în structura identificată în vila de stil neoromânesc.
Plan parter și etaj
Vila Didina
Vila lui Vintilă Brătianu
În perioada 1911-1912 Vintilă va cumpăra prin licitație un teren din parcelarea Ioanid, la care a și participat, fiind considerat de către unii oameni drept autorul moral al acesteia. Pe acest teren își va construi vila ce va fi proiectată de către arhitectul Petre Antonescu, care era considerat drept arhitectul familiei Brătianu. Urmare a dorinței sale de a deveni arhitect, Vintilă a încercat să își pună și el amprenta pe design-ul casei, dând anumite indicații arhitectului cu privire la acest aspect.
Importanța acestei vile este dată și de faptul că la 4 august 1916 România a semnat actul de intrare în Primul Război Mondial alături de Antanta, iar acest lucru va conduce în urma evenimentelor ulterioare intrării țării noastre în război la realizarea Unirii din anul 1918.
Casa lui Vintilă Brătianu (Bucharest Homes)
Casa lui Vintilă Brătianu (Antonescu, 1963)
Petre Antonescu (Colaj realizat de Sorana Gurău și Ioana Diana Urea)
