Fenomenul exilului românesc postbelic reprezintă o parte a istoriei noastre care a început în timpul și a continuat și după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pe măsură ce comuniștii, sprijiniți de puterea de ocupație sovietică, cucereau tot mai mult puterea politică din România. Cei care au ales calea exilului, din motive politice, s-au făcut purtătorii de cuvânt ai milioanelor de români rămași în țară sub un regim totalitar.
Funcția de reprezentare a exilului a fost direct legată de funcția de informare, care a avut în vedere sensibilizarea opiniei publice occidentale despre situația din România și, în același timp, găsirea de surse de informare alternativă pentru românii din țară prin posturile de radio: „Europa Liberă”, „BBC”, „Vocea Americii”.
O altă funcție de o importanță deosebită a exilului a fost aceea de păstrare a tradiției democratice, concomitent cu dezaprobarea regimului comunist. Ca atare, exilul românesc a întreținut ideea unei Românii alternative, democratice și a reprezentat conștiința vie a românilor. Supraviețuirea României virtuale din exil – democrată, pluralistă, are nu doar o semnificație istorică, politică, ci și una simbolică. Ea înseamnă delegitimarea unui regim totalitar care a înăbușit participarea și opoziția și a suprimat toate formele de pluralism.
În consecință, personalități de seamă ale exilului, dintre care au făcut parte și foști membri ai partidelor istorice, atașate valorilor și principiilor democrațiilor occidentale, au militat și și-au asumat, prin toate mijloacele, lupta împotriva regimului ilegitim din România.
Autor: Dan Mihai Țălnaru
