Monica Lovinescu

voce a exilului românesc

„Odată cu prăbușirea regimului comunist, Monica Lovinescu s-a putut reîntoarce în România, iar unul dintre primele locuri vizitate în București, un oraș radical schimbat față de cel pe care-l părăsise cu 43 de ani mai înainte, a fost apartamentul familiei sale din blocul din centrul capitalei. Vizita din aprilie 1990 îi provoacă un șoc Monicăi Lovinescu care, chiar dacă nu-l întâlnește pe Nistor (plecat la acel moment), are șansă să intre pentru câteva clipe în locuința părinților săi: „îmi iau inima în dinți – ce-o fi o fi – urc scările. Sun. Ne deschide o femeie între două vârste. Îi spun că vreau să văd apartamentul. Se miră. Pe drept cuvânt. Adaug: sunt M.L. Se sperie. O liniștesc: nu vin să vă iau casa. Se bâlbâie: că e o rudă venită din provincie la vărul ei care tocmai a ieșit, că ea nu este responsabilă etc. Intrăm în apartamentul mobilat acum în stil mic-burghez – plastic și (...) perdeluțe cu floricele. Miracolul negativ: nici o carte. Nici măcar un dicționar sau o carte de bucate. Nimic. Nici o carte în casa lui Lovinescu unde totul era bibliotecă. Plecăm repede. Ce speram? (...) Biroul tatei a dispărut. Și tocul de argint cu peniță. Și fotoliul lui. Și cărțile. Uitasem: pe masă există o colecție a ziarului Frontului [Salvării Naționale]”.

Autori: Dalia Báthory, Lucian Vasile